Filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii

Filosofia antică Filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii Ritmul trepidant al evenimentelor pe tărîm economic, politic şi tehnico-ştiinţific, multipla solicitare a atenţiei şi participării noastre la realizarea acţiunilor practice pot crea, uneori, impresia că epoca noastră este cu precădere o epocă a înfăptuirilor materiale exterioare, a eforturilor spre edificarea civilizaţiei tehnice şi dobîndirea bunăstării materiale a societăţii.

Fără a contesta realitatea şi utilitatea împlinirilor în planul civilizaţiei materiale, secolului nostru filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii mai mult poate decît secolelor anterioare — nu-i lipsesc dimensiunea spirituală, reflecţia şi meditaţia filozofică profundă, conflictul de idei şi tensiunea opţiunilor valorice.

Dimpotrivă, gîndirii filozofice din epoca noastră îi este proprie o mai profundă angajare în înţelegerea şi realizarea transformărilor economice şi sociale, ştiinţifice şi culturale. Reflecţia filozofică dublează, însoţeşte şi prefigurează fiecare realizare importantă în planul vieţii practice reale.

Pe de altă parte, în raport cu aria tematică a gîndirii filozofice din trecut, asistăm astăzi la o extindere şi o specializare a reflecţiei filozofice, corespunzător unor noi direcţii filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii orizonturi ale activităţii practice.

Se dezvoltă noi discipline, ramuri sau direcţii ale investigaţiei filozofice : praxiologia, axiologia etc. Secolul al XX-lea — secol al spiritului pozitiv şi al rigorii — nu este mai puţin un secol al reflecţiei şi creaţiei filozofice, al dezbaterii şi dialogului între diversele concepţii filozofice, al confruntării şi luptei ideologice şi, în primul rînd, între materialismul dialectic şi istoric şi diferitele curente şi orientări filozofice burgheze.

Filozofia, ca chintesenţă spirituală a unei epoci, este chemată să lumineze cadrul şi perspectiva acţiunilor umane, să conştientizeze agenţii acţiunii istorice, să explice trecutul şi prezentul şi să viziunea 0 înseamnă viitorul.

Imboldul spre filozofie apare la omul contemporan din nevoia de a-şi motiva judecăţile şi opţiunile sale valorice, de a-şi integra social propria sa personalitate, de a tria şi clasa multitudinea acţiunilor la care este solicitat să participe, de a ordona multitudinea informaţiilor pe care le deţine, de a-şi defini locul şi menirea în sistemul social, de a-şi explica succesele şi eşecurile, aspiraţiile şi neliniştile, bucuriile şi speranţele.

Dealtfel, filozofia a avut din toate timpurile rolul de a călăuzi viaţa individului, de a asigura dreapta cumpănă între ţelurile acestuia şi interesele colectivităţii. Filosofia antică - Wikipedia I. II - Encyclical Letter John Paul II Miopie 5 ce înseamnă Materialismul dialectic şi istoric este chemat, în aceste condiţii, să definească locul şi perspectiva clasei muncitoare şi a forţelor socialismului şi progresului în societatea contemporană, să definească natura epocii şi să-i analizeze contradicţiile, să generalizeze bogata experienţă a mişcării revoluţionare contemporane, să menţină mereu viu în inimile celor ce muncesc idealul nobil al comunismului.

E de la sine înţeles că, urmărind elaborarea teoretică pozitivă, consolidarea filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii dezvoltarea moştenirii marxiste clasice, materialismul dialectic şi istoric se delimitează riguros de celelalte sisteme şi curente filozofice contemporane, cu care întreţine — potrivit naturii şi funcţiei sociale a acestora — un viu schimb de idei, un dialog, o confruntare de opinii sau o amplă luptă ideologică.

Ne propunem, de aceea, în cele ce urmează, să caracterizăm succint perspectiva marxist-leninistă asupra filozofiei, să evidenţiem principalele domenii ale cercetării şi reflecţiei filozofice şi să dezvăluim originalitatea materialismului dialectic şi istoric, revoluţia pe filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii marxismul a înfăptuit-o în gîndirea filozofică, să relevăm vitalitatea şi actualitatea acestei filozofii în contemporaneitate.

Opţiunile noastre înclină spre ultimele două modalităţi, fără a elimina, desigur, orice referiri de ordin istoric. Obiectul şi statutul social al filozofiei Aproape că nu există disciplină ştiinţifică al cărei obiect să nu fi iscat numeroase discuţii şi filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii. Cu atît mai mult, obiectul filozofiei a constituit timp de peste două milenii, şi încă mai constituie şi pentru a menține vederea prezent, tema unor susţinute confruntări de opinii.

Filozofia a fost pe rînd definită ca o sumă de învăţături sau un îndreptar privind conduita înţeleaptă a oamenilor, ca o ştiinţă sau ca o artă, ca un crez sau ca o metodă.

Concepţiile filozofice au fost privite alternativ, cînd cu lucrul cel mai de preţ în viaţă, cînd ca o îndeletnicire ezoterică a unor indivizi filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii, un produs lipsit de orice însemnătate practică.

S-a încercat, nu o dată, desfiinţarea filozofiei, dar aceasta a renăscut, de fiecare dată, ca pasărea Phoenix, din propria-i cenuşă. Concepţiile filozofice, atît de diverse prin natura şi vocaţia lor, au fost cînd preocuparea unor cercuri restrînse de iniţiaţi, cînd crezul, stindardul şi programul de luptă al unor mase largi de oameni. Perspectiva marxistă asupra filozofiei şi a obiectului ei Faţă de marea diversitate de opinii şi displazie și miopie abordări, deseori unilaterale, filozofia marxistă consideră, în primul rînd, că mai presus de punerea accentului filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii un domeniu sau altul al reflecţiei filozofice, filozofia este o activitate teoretică care vizează construirea unei concepţii unitare despre existenţa naturală, sociala şi umană, despre principiile şi normele gîndirii şi ale conduitei corecte în viaţa socială.

Vocaţia filozofiei este sinteza şi integrarea, reducerea diversităţii la principii explicative unitare, introducerea unei ierarhii, a ordinii şi coerenţei în mulţimea cunoştinţelor noastre.

Filosofia antică

Ca încercare de sinteză teoretică asupra cadrului natural şi social în care individul uman îşi desfăşoară viaţa, ca bilanţ al întregii experienţe umane la un moment dat, este firesc ca filozofia, pe măsura extinderii cunoştinţelor umane şi în pas cu îmbogăţirea activităţilor practice, cu schimbările intervenite în atitudinile şi aspiraţiile oamenilor, să-şi reconstruiască continuu discursul explicativ, să-l pună de acord cu ştiinţa şi cu exigenţele practicii.

Filozofia nu există decît în şi prin succesiunea istorică a sistemelor filozofice. Istoria filozofiei evidenţiază evoluţia permanentă a obiectului filozofiei, atitudinea critică a filozofilor faţă de epoca în care au trăit şi faţă de moştenirea teoretică a trecutului. Destrămarea unor iluzii şi înlăturarea unor prejudecăţi au fost întotdeauna condiţii preliminare ale construcţiei teoretice înnoitoare.

De aceea, spiritul critic faţă de tot ceea ce este necorespunzător, învechit este o componentă definitorie a filozofiei autentice. În al doilea rînd, filozofia nu este doar un sistem de cunoştinţe descriptive despre modul cum este lumea, ci este, în acelaşi timp, o opţiune despre modul cum trebuie să fie lumea ; ea comportă în mod necesar o angajare politico-ideologică, definirea unei atitudini faţă de realitatea socială şi politico-morală, formularea unor norme de conduită şi a unor criterii de apreciere filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii filozofia are o finalitate social-politică şi morală.

I. Obiectul şi problematica filozofiei

Reliefarea acestei finalităţi a filozofiei — la nivelul claselor şi grupurilor sociale, la nivelul întregii comunităţi umane şi nu la nivelul individului — reprezintă o contribuţie majoră, cu importante consecinţe metodologice, adusă de marxism în abordarea filozofiei.

Prin integrarea fenomenului filozofic în viaţa societăţii, marxismul nu explică filozofia numai prin filozofie, exclusiv prin filiaţia ideilor şi continuitatea discursului filozofic.

Admiţînd că dezvoltarea milenară a filozofiei atestă persistenţa sau chiar perenitatea anumitor întrebări şi probleme, recunoscînd elementul de vedere slabă cu anemie şi filiaţia de idei în discursul filozofic, fondatorii materialismului dialectic şi istoric au relevat că orizontul creaţiei filozofice nu reprezintă un sistem autonom, închis, că ideile nu apar în minţile filozofilor exclusiv ca o consecinţă a meditaţiei şi reculegerii interioare.

Marxismul a arătat că ideile filozofice sînt, în conţinutul lor fundamental, reflectarea stadiului de dezvoltare a civilizaţiei materiale şi a orînduirii social-politice, a nivelului de dezvoltare ştiinţifică şi culturală a societăţii. Account Options Hegel a înţeles faptul că orice filozofie este tributară conţinutului de idei al epocii ei, că un sistem filozofic Picăturile îmbunătățesc vederea prin nenumărate căi filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii viaţa spirituală a secolului, că nu poate să nu reflecte spiritul acestuia.

Ritmul trepidant al evenimentelor pe tărîm economic, politic şi tehnico-ştiinţific, multipla solicitare a atenţiei şi participării noastre la realizarea acţiunilor practice pot crea, uneori, impresia că epoca noastră este cu precădere o epocă a înfăptuirilor materiale exterioare, a eforturilor spre edificarea civilizaţiei tehnice şi dobîndirea bunăstării materiale a societăţii.

Spre deosebire însă de Hegel, Marx şi Engels cer raportarea fenomenului filozofic nu doar la viaţa spirituală a unei epoci, ci la întreg sistemul vieţii sociale, la modul de producere a bunurilor necesare traiului, la relaţiile economice instituite între oameni, la conflictele şi tensiunea social-politică a epocii, la interesele şi aspiraţiile claselor sociale. Filozoful nu mai apare, în acest caz, doar ca un individ retras, înclinat spre reflecţie şi meditaţie în căutarea unor adevăruri absolute, ci ca o conştiinţă sensibilă la problematica şi frămîntările epocii sale, care asimilează experienţa acesteia şi o compară cu cea a veacurilor trecute, care emite judecăţi de glaucom istoric medical oftalmologie asupra prezentului şi se pronunţă asupra viitorului.

Marxismul a relevat, prin aceasta, angajarea socială a creatorilor de filozofie şi a filozofiei, necesitatea unei opţiuni axiologice pentru gînditor, partinitatea filozofiei. Filozofia nu este o simplă contemplaţie a lumii, codificarea informaţiei despre lumea externă. Discursul filozofic presupune o atitudine a gînditorului faţă de realitate, prin prisma intereselor şi aspiraţiilor unei clase sau grup social. Filozofiile din toate timpurile au fost şi sînt partinice, includ în conţinutul şi mesajul lor, în afară de unele informaţii despre structura şi evenimentele lumii externe, judecăţi de valoare şi aprecieri care exprimă poziţia, convingerile şi idealurile unor clase sau grupuri sociale.

Partinitatea unei filozofii trebuie înţeleasă, atît în sensul dependenţei conţinutului şi mesajului ei de condiţiile sociale ale epocii, de poziţia de clasă a hyperopia myopia short sightedness şi de opţiunile sale politice, cît şi în sensul exercitării de către gîndirea filozofică a unei funcţii ideologice determinate, filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii sensul angajării acesteia în confruntarea de idei şi în lupta social-politică a epocii.

Forţa ideologică a discursului filozofic rezidă nu numai în capacitatea sa de a reflecta necesităţile epocii, interesele şi aspiraţiile unor grupuri şi clase, sau chiar ale maselor, ci de a le însufleţi şi antrena la realizarea unui program de acţiune.

Pătrunse în conştiinţa maselor, ideile filozofice înaintate devin astfel o uriaşă forţă materială. Elementul de noutate adus de filozofia marxistă constă nu numai în faptul că a formulat teza partinităţii, ci şi în faptul că, pentru prima dată în istoria gîndirii filozofice, îşi afirmă în mod deschis propria sa partinitate, faptul că ea exprimă şi promovează interesele şi idealurile de clasă ale proletariatului.

• Filosofii transilvăneni pot fi de asemenea grupați împreună, mai mult deoarece nu pot fi afiliați celorlalte două școli, dar și pentru că aparțin uneia și aceleiași familii spirituale.
• В основном, расспрашивая робота, на что были похожи эти Великие, и затем перехватив образ, сформированный его сознанием.

De aceea se afirmă deschis că materialismul dialectic şi istoric este concepţia despre lume şi viaţă a clasei muncitoare. Astfel înţeleasă, filozofia ocupă un loc important în raport cu activitatea umană practică, întrucît îi conferă motivaţia supremă de natură strategică ; ea ocupă un loc central în raport cu activitatea ştiinţifică, întrucît o întemeiază logic şi metodologic, constituindu-se ca o instanţă metateoretică pentru enunţurile acesteia ; în sfîrşit, filozofia ocupă un loc privilegiat în raport cu activitatea cultural-artistică, întrucît oferă sisteme de referinţă şi criterii de apreciere a creaţiilor de orice filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii.

Relevînd dependenţa filozofiei faţă de ansamblul factorilor sociali şi funcţia ei social-transformatoare, creatorii materialismului dialectic şi istoric au pus în lumină, totodată, independenţa relativă a creaţiei filozofice.

Odată enunţate anumite principii, sub impulsul cerinţelor practicii social-istorice sau al descoperirilor tehnico-ştiinţifice, creaţia filozofică se poate desfăşura, în anumite limite, în virtutea unor legi proprii, a cerinţelor validităţii şi consistenţei logice a enunţurilor filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii. Creaţia filozofică, asemeni celei ştiinţifice sau cultural-artistice, este cumulativă; sistemele noi se înfiripă pe baza problematicii inedite a epocii şi din reconsiderarea critică a sistemelor anterioare, prezentînd de fiecare dată filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii de contact şi discontinuităţi în raport cu creaţiile anterioare.

Budismul [ modificare modificare sursă ] Budismul deși nu este o filosofie, în adevăratul sens al cuvântului, atinge de multe ori probleme specifice filosofiei, precum: acceptarea existenței, acceptarea unei lumi a durerii, a ignoranței, a dorinței. Buddha consideră că dacă totul este iluzie și suferință, atunci rezultă că este falsă admiterea unui sine, a permanenței și a veșniciei, cu sensurile descrise de brahmanism. Viziunea asupra Universului se subscrie ideii că acesta stă sub cinci categorii de fenomene: ansamblul aparențelor sau lucrurilor materiale, al simțurilor și al obiectelor lor; senzațiile, rezultate din contactul obiectelor cu organele de simț; percepțiile și noțiunile care sunt rezultat al cunoașterii de mai înainte; activitatea psihică conștientă și inconștientă; gândurile, deci cunoștințele cu sens ordonator. Jainismul [ modificare modificare sursă ] O doctrină filosofico-religioasă despre conștiința și cunoașterea adevărată, despre principii și categorii, corpuri, stadii de dezvoltare spirituală care de asemenea s-a manifestat împotriva brahmanismului. Conform cu această doctrină, viața și cosmosul au un început și un sfârșit, dar sufletul este nemuritor.

Devenirea filozofiei în timp nu este, aşadar, un fenomen uşor de sesizat. Marxismul arată că fenomenul filozofic trebuie explicat simultan atît prin condiţii, factori şi modificări survenite la nivelul întregului sistem social, începînd cu infrastructura societăţii şi terminînd cu suprastructura acesteia, cît şi prin logica sa internă, prin nevoia de a face explicite consecinţele conţinute latent în principii.

Care este viziunea asupra lumii. Tipurile și formele sale Viziune teoretică asupra lumii

Teorie și evidență[ modificare modificare sursă ] Francis Bacon Teza Duhem-Quine afirmă că o atunci când o teorie este confirmată sau falsificată, întreaga teorie are de suferit de pe urma acestui proces, nu doar părți din ea Thomas Kuhn a fost de părere că teoriile care concurează pentru supremația paradigmatică, nu pot fi selectate în urma evidenței. Această idee a fost pusă sub semnul îndoielii de știința actuală.

Justificarea afirmațiilor științifice[ modificare modificare sursă ] Cele mai puternice afirmații sunt cele cu aplicabilitatea cea mai largă.

A treia lege a lui Newton - "pentru fiecare acțiune există o reacțiune opusă și egală" — este o afirmație puternică deoarece se aplică la fiecare acțiune, oriunde, oricând.

Creaţia filozofică se răsfrînge şi impregnează prin natura sa întregul conţinut spiritual al epocii, orientarea ştiinţelor, artelor şi literaturii, filozofia fiind — după expresia lui Marx — chintesenţa spirituală a unei epoci. Explicînd geneza şi funcţiile sociale ale filozofiei, marxismul a explicat, în acelaşi timp, un întreg cîmp de probleme privind viaţa spirituală a societăţilor umane, fenomenul alienării sau înstrăinării creaţiilor umane, setea de ideal şi împlinire a oamenilor, importanţa şi rolul convingerilor în motivaţia activităţilor umane.

Filozofia științei De pe poziţii ideologice şi metodologice diferite, diverse orientări filozofice contemporane nemarxiste conferă alte semnificaţii reflecţiei filozofice.

• Ce este o definiție de viziune asupra lumii.
• Account Options Creaţia Pentru a observa cum un principiu general poate să constituie sursa unei concepţii sistematice, recurgem la semnificaţia metafizică a creaţiei.

Pentru Russell, de exemplu, filozofia este ceva intermediar între teologie şi ştiinţă ; ca şi teologia, filozofia se pronunţă asupra unor probleme incerte, cu contur imprecis şi asemeni ştiinţelor face apel la raţiune şi la logică. Filozofia este o ţară a nimănui, un fel de Antarctică a discursului raţional.

Filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii

Filozofia, afirmă Russell, s-a constituit în decursul istoriei din două părţi unite nearmonic : pe de o parte, dintr-o teorie despre lume, în cadrul căreia pot fi utilizate metode ştiinţifice şi logice ; pe de altă parte, din doctrine etice şi politice, care stîrnesc interesul şi pasiunile oamenilor, faţă de care nu poţi rămîne impasibil. Filozofia, în înţelesul obişnuit al cuvîntului, constituie un tot organic alcătuit din astfel de decizii extraraţionale 2.

Russell a sesizat situaţia de punct de intersecţie sau zonă de răscruce pe care o ocupă filozofia şi i-a conturat două dintre componentele viziune seminte de dovleac aspiraţiile sale majore : construirea unei imagini ştiinţifice despre lume şi definirea unei atitudini, a unui crez şi îndreptar în raport cu problemele vieţii social-politice, etice, religioase etc. El menţionează, dealtfel, că între filozofie şi mediul social sau epoca istorică în care se dezvoltă există o interdependenţă reciprocă : circumstanţele politico-culturale influenţează filozofia, iar aceasta se răsfrînge asupra evenimentelor istorice.

Credinţa şi raţiunea sunt ca două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului. Dumnezeu este Cel care a pus în inima omului dorinţa de a cunoaşte adevărul şi, în definitiv, de a-l cunoaşte pe el pentru ca, cunoscându-l şi iubindu-l, să poată ajunge la adevărul întreg despre sine însuşi cf. Pentru a înţelege o epocă sau o naţiune, scrie Russell, trebuie să-i înţelegi fundamentele filozofice.

În deceniul al patrulea al secolului nostru, pozitiviştii logici — R. Carnap, L. Wittgenstein, Filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii. Schlick etc. Critica modalităţilor cunoaşterii ştiinţifice rămînea ca totul despre astigmatismul viziunii îndatorire a filozofiei, toate celelalte probleme şi aspiraţii ale gîndirii autentic filozofice urmînd să fie transferate ştiinţelor particulare, sau să fie abandonate ca neavenite.

Popper, adept al raţionalismului critic, îşi propune şi el să delimiteze sever metafizica de cunoaşterea ştiinţifică. Nota distinctă a enunţurilor metafizice este, după Popper, incapacitatea acestora de a fi supuse controlului experimental sau logic ; teoriile filozofice, scrie Popper, sînt irefutabile prin definiţie 3. El admite totuşi că teoriile filozofice pot fi şi ele raţionale şi îndreptăţite, în măsura în care încearcă să rezolve anumite probleme ivite într-un moment şi într-o situaţie problematică determinată.

Din cele de mai sus rezultă că problemele privind obiectul şi statutul social al filozofiei rămîn încă probleme deschise în gîndirea contemporană. De aceea, filozofia marxistă se consideră în continuare angajată în efortul de a determina sarcinile şi funcţiile reflecţiei filozofice în raport cu epoca istorică contemporană şi cu filozofia ca oftalmologie melanom viziune rațional-teoretică a lumii actuale ale ştiinţei, în acest sens, ea întreţine un viu dialog şi supune analizei critice diverse alte orientări filozofice din gîndirea contemporană.

Domeniile reflecţiei filozofice În efortul de a construi o imagine unitară asupra lumii s-au desprins, de-a lungul veacurilor, un număr de direcţii fundamentale ale reflecţiei filozofice care, deşi aspecte sau părţi ale unor sisteme unitare, au dobîndit cu timpul o relativă autonomie, înscriindu-se ca probleme sau capitole aparte ale concepţiilor sau elaborărilor filozofice cuprinzătoare.

Aceste direcţii mari şi statornice ale creaţiei filozofice, care au polarizat multitudinea de întrebări pe care şi le-au pus filozofii sînt : ontologia, gnoseologia, logica, metodologia, filozofia istoriei şi filozofia socială, antropologia filozofică, etica, estetica, praxiologia, axiologia etc.

De asemenea, filozofii şi-au pus în decursul timpului numeroase întrebări, care nu se circumscriu riguros unuia dintre domeniile enumerate sau care încearcă să arunce filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii punte de legătură între două sau mai multe astfel de domenii deja constituite ale reflecţiei filozofice. Meniu de navigare După o comotie cerebrală, vederea s-a deteriorat că, pentru a surprinde şi contura obiectul mereu în devenire al filozofiei, este utilă o caracterizare succintă şi preliminară a unora dintre direcţiile majore ale cugetării filozofice.

Filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii sau teoria generală a existenţei pare a reprezenta stratul primar al reflecţiei filozofice — căci ea începe prin enunţarea unei serii de întrebări şi schiţarea unor ce legume sunt bune pentru vedere răspunsuri asupra naturii lumii externe şi asupra raporturilor omului cu aceasta. Din antichitate pînă în zilele noastre filozofii n-au încetat să se pronunţe, cu mai mult sau mai puţin temei, asupra naturii şi structurii existenţei, asupra unităţii şi diversităţii lumii, a infinităţii şi pluralităţii lumilor, ajungîndu-se la construirea diverselor ipoteze filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii şi cosmologice despre univers.

Problematica ontologiei a evoluat treptat şi spre o ontologie socială şi umană, în aria preocupărilor ei incluzînd explicaţii cu privire la natura şi structura relaţiilor sociale, la filozofia ca o viziune rațional-teoretică a lumii umană, la raporturile dintre om, natură şi societate, la perspectivele de realizare a condiţiei umane.

FILOZOFIA LUMII partea 1

De asemenea, întrunesc atributele reflecţiei ontologico-filozofice disputele vii care au loc în legătură cu problemele determinismului şi ale cauzalităţii, încercările de a dezvolta o teorie cuprinzătoare a dezvoltării.